Opera lui Peter Jecza, de o impresionantă întindere, și-a găsit devreme ”timbrul” propriu. Îmbogățindu-se cu nuanțe și variațiuni, acest timbru i-a marcat întreg parcursul creației: „Jecza a realizat un limbaj plastic personal şi original. S-a oprit, în căutările sale, acolo unde forma devine imagine artistică, unde volumul dobândeşte semnificaţie şi se transformă în simbol. Totodată Jecza este animat de umanizarea sculpturii sale spaţiale (…). Pleacă şi el, ca şi înaintaşii săi, de la natură. O simplifică, o stilizează şi-i generalizează sensurile până la abstract. Introduce o ordine geometrică. Metamorfozează datele sensibilităţii empirice prin calcul şi raţionament la forme spaţiale, la implicarea generalului în forma ce animă un spaţiu, ce redă ritmul şi echilibrul şi le integrează organic în volum. Operele sale impresionează prin eleganţa proporţiilor, prin compoziţie, prin justeţea şi îndrăzneala ritmului, prin forţa echilibrului”.  (Mircea Deac, Afirmări, Timişoara, Editura Facla, 1976)