O biografie
1939-1946
1946-1953
1953-1957
1957-1963
1963-1968
1968-1970
1970-1972
1972-1978
1978-1982
1982-1986
1986-1990
1990-1998
1998-2002
Studii
Activitatea academica
Evenimente
Premii si distinctii
 
Home > Biografie > O biografie > 1972-1978
O biografie:  1972-1978 Pagina 1 2 3

Galeria "Palette" din Wuppertal, Sedanstrasse 68-68 a, a fost gazda primei mele expoziţii personale în străinătate, în 1972. Mai fuseseră expuşi aici, din România, Peter şi Ritzi Jakobi, apoi graficianul ceh Kralik, aşa că, la propunerea lui Uwe Niemeyer, m-au acceptat şi pe mine. Şi am rămas "al casei". Casa însăşi - Röderhaus - avea o atmosferă specială: sediu al asociaţiei artiştilor din Renania -RBK, atelier, muzeu cu o colecţie privată importantă, loc de întâlnire cu un restaurant deschis doar seara, unde o masă era permanent rezervată artiştilor zonei, casa Röder a creat istorie în Wuppertal. Pe aici trecuseră Otto Dix şi profesorul Albers, W.Reckewitz. Am devenit şi eu membru al grupului RBK. În 1975 mi s-a acordat premiul anului, Dr. Ludwig Lindner. Decernarea nu a putut fi atunci, pentru că eu eram în "lagărul" socialist şi nu am primit paşaport. Intram în categoria potenţialilor transfugi, din moment ce eram bine receptat "afară".

A trebuit să cer aprobarea. Ministerului Culturii de a accepta premiul şi de a face parte din cercul artiştilor din Wuppertal. Să obţin aceste aprobări m-a ajutat pictorul Anastasiu, director în Minister, care îmi cunoştea lucrările. Decernarea s-a făcut în 1976. La festivitate au participat primarul Gurland, doamna Genscher, soţia ministrului federal de externe, artişti plastici din zonă, critici de artă. Dr. Eike Pies a rostit textul de laudatio. Primarul oraşului mi-a dăruit însemnele tradiţionale ale Wuppertalului, vechi centru de textile, cu o tradiţie de sute de ani, - cămaşa albastră cu batic colorat a breslaşilor. Şi cum familia mea provenea tot dintr-un oraş de textilişti, aşezarea în Wuppertal a fost ca o "revenire acasă". Cu grupul RBK am expus peste douăzeci de ani. De rămas în Wuppertal însă, n-am rămas, cu toate că mi s-a oferit să predau acolo la o şcoală de artă. Statutul de "Ausländer" nu mi s-a potrivit, cred. Instinctul de conservare, orgoliul, prudenţa - graniţă cu laşitatea, poate - m-au făcut să revin mereu în "lagărul" de acasă.

 

Home | Biografie | Opera | Expoziţii | Colecţii | Opinii | Pesonal